ZDRENTE

Am sufletul rupt în zale uscate
ca frunzele toamnei pierdute pe-alei
bătute de vântul uitării-ntr-o noapte
când m-ai aruncat în groapa cu lei.

se-nfruptă cu poftă amarul din mine
nu-i pasă ce prinde, ia totul la rând
căci tu-ai dezlegat pecetea luminii
ai pus-o pe roţi ,să doarmă plângând

ţi-e frică de clipa iscată-n secundă
ce-şi pâlpâie licărul mărunt într-o gară
în care doar aşteptarea inundă
peronul pustiu din ultima seară

să te urăsc ar fi foarte simplu,
un biet cuvânt aruncat cu dezgust
acum te-oi iubi nu dublu, ci triplu
chiar dacă podul de visuri e-ngust

te temi să păşeşti, să cauţi culoarea
din curcubeul ce-ţi bate încet la fereastră
preferi să te pierzi în neant precum marea
ce plânge-n furtuni de nuanţă albastră....